Decizia de a steriliza sau nu câinele sau pisica ar trebui cântărită cu atenție de toți proprietarii de animale de companie. Într-o lume în care suprapopularea cu câini și pisici este o problemă, răspunsul cel mai evident la întrebarea ”Să îmi sterilizez câinele/pisica?” ar trebui să fie da. Cu toate acestea, problema este ceva mai complexă și trebuie cântărită foarte bine deoarece această operație este definitivă.
Principalul contraargument
Când vine vorba de sterilizare, principalul contraargument constă în faptul că animalul tău iubit trebuie să treacă printr-o operație ce presupune anestezie totală. În ciuda faptului că această operație este una de rutină care extrem de rar pune în pericol viața pacientului, mulți părinți de animale de companie preferă să nu își asume nici un fel de risc și refuză cu desăvârșire sterilizarea.
Al doilea contra argument
Ar consta în faptul că, după sterilizare mulți câini și pisici devin supraponderali. Totuși, acest efect secundar poate fi ușor combătut printr-o hrănire adecvată și exerciții suplimentare.
Deci, de ce este recomandată sterilizarea?
În cazul în care nu îți dorești ca animalul tău de companie să producă urmași, sterilizarea este cea mai bună soluție pentru el. Această operație simplă împiedică femelele să devină gestante și ambele sexe să intre în călduri. Adio serenade la 12 noaptea. Adio câini și pisici care se plimbă pe lângă casa ta. Adio miros neplăcut ce vine odată cu marcarea teritoriului. Și adio menstruație, canină sau felină deopotrivă.
Un alt aspect pozitiv este acela că animalul de companie ar putea deveni o idee mai calm și mai afectuos față de tine. Aceasta nu este norma, însă genul acesta de comportament apare adesea la animalele sterilizate.
Nu în ultimul rând, sterilizarea aduce beneficii pentru sănătatea animalului tău. Fiind lipsit de organele genitale, acesta nu mai riscă să dezvolte diferite tipuri de infecții sau cancer în această zonă a corpului. Atât în cazul câinilor, cât și în cazul pisicilor, prin sterilizarea masculilor este redus riscul de cancer testicular, dar și riscul de a dezvolta probleme la prostată. În cazul femelelor, sterilizarea duce la imposibilitatea apariției chisturilor ovariene, a cancerului la tractul reproducător, a infecțiilor uterine sau a mastitei (un posibil efect secundar negativ al sarcinii ce poate duce chiar la moartea femelei).
Deși pare trivial, trebuie să luăm în considerare și aspectele financiare, iar aici sterilizarea punctează pozitiv. Dacă animalul tău de companie nu produce urmași, tu ai mai puține guri de hrănit, vaccinat, deparazitat etc, deci mai multe fonduri pentru a-i oferi animalului pe care îl iubești o viață plină de bunătăți. Și dacă acum te gândești că nu are cum să facă atât de mulți pui și că oricum găsești tu cui să îi dai mai departe, ia în considerare următorul aspect: o pereche de pisici nesterilizate, împreună cu urmașii lor, pot însuma 420.000 de pisici în doar 7 ani. În cazul câinilor, o pereche nesterilizată, împreună cu urmașii lor, pot produce 4.372 de căței în aceeași 7 ani.
Chiar ai avea cum să te ocupi de atât de multe animăluțe sau cui să le dai?
Sterilizarea animalelor de companie este o decizie foarte importantă, dar nu trebuie să o iei singur. Discută cu medicul tău veterinar această problemă și ia cea mai bună hotărâre pentru tine și prietenul tău blănos.