Articol scris de Totopet Publicat acum 4 ani

Cum îi asiguri câinelui tău o alimentaţie sănătoasă?

Parola ta a fost resetată cu succes!

image

Atunci când te-ai hotărât să-ți iei un câine, decizi să-ți îmbogățești familia cu un nou membru care te va iubi necondiționat. Și cum întotdeauna îți dorești ce e mai bine pentru familia ta, vei vrea cu siguranță să îi asiguri cele mai bune condiții câinelui tău. Mâncarea potrivită, atenția ta și un mediu de dezvoltare propice vă vor face pe amândoi la fel de fericiți deoarece veți petrece o viață (de câine) lungă împreună. 

Dintre nevoile de bază ale câinelui tău, cea care are cel mai mare impact asupra speranței de viață a acestuia este hrana. Contrar părerii populare, un câine, deși omnivor, nu poate mânca ”orice”. De fapt, el poate, dar nu ar trebui să facă acest lucru deoarece o alimentație neadecvată poate duce la apariția bolilor și chiar la moartea prematură a prietenului tău patruped.

Atunci, ce ar trebui să conțină o dietă sănătoasă?

O dietă sănătoasă nu ține neapărat de forma de mâncare pe care o alegi pentru câinele tău, ci mai ales de conținutul acesteia. Bineînțeles, fiecare câine are nevoi nutriționale diferite în funcție de talie, de rasă, dar și de vârsta acestuia. Acestea sunt nevoi specifice și despre ele este cel mai indicat să discuți cu veterinarul astfel încât să fii informat încă de la început. 

Apoi, este crucial să citești cu atenție etichetele. Degeaba știi de ce anume are nevoie câinele tău dacă nu te asiguri că mâncarea pe care i-o oferi îi și asigură nutrienții necesari.

În principiu, o dietă canină echilibrată ar trebui să includă:

  • amino acizi: dintre cei 22 de aminoacizi de care are nevoie prietenul tău patruped pentru supraviețuire, corpul său poate produce doar 12, ceilalți 10 fiind nevoit să îi ia din mâncare
  • proteine: acestea sunt esențiale pentru creșterea puilor, dezvoltarea și menținerea musculaturii, a părului și a ghearelor, dar și pentru buna funcționare a sistemului imunitar și pentru producerea hormonilor
  • acizi grași: mai precis Omega 3 și Omega 6, o sursă importantă de energie
    vitamine și minerale
  • carbohidrați: o altă sursă de energie pentru organism

În condițiile în care trebuie să acoperi atât de multe aspecte cu ajutorul hranei pe care i-o oferi câinelui tău, apare o întrebare veche de când mâncarea de câine a început să fie promovată prin marketing: mâncare umedă sau uscată?

Decizia îți aparține în totalitate, iar factorul decisiv este, de multe ori, prețul. Într-adevăr, mâncarea uscată este mai puțin costisitoare decât cea umedă, este mai puțin perisabilă și deosebit de benefică pentru dinții prietenului patruped. În plus, informațiile nutriționale în ceea ce privește acest tip de mâncare sunt destul de exacte. 

Din păcate, există și un mare DAR: mâncarea uscată este mai puțin gustoasă și mai puțin hidratantă. Orice câine se va bucura mult mai mult să primească o conservă suculentă decât un castron de bobițe. De aceea există voci care susțin că cel mai bun este un amestec de mâncare umedă și uscată. 

Ce nu ar trebui să mănânce niciodată câinele tău?

Dacă am stabilit deja ce ar trebui să conțină mâncarea câinelui tău, este foarte important să subliniem și faptul că există alimente interzise deoarece majoritatea oamenilor au tendința să suplimenteze mâncarea de câini cu cele mai variate opțiuni. Unii aleg carne crudă, alții legume fierte, iar alții au tendința să fie foarte generoși, împărțind tot ceea ce mănâncă ei cu câinele lor. Această decizie este complet greșită, putând duce la îmbolnăvirea și chiar moartea prematură a câinelui. Pe lista destul de lungă de alimente interzise intră ciocolata, lactatele, ouăle crude, peștele crud și strugurii. 

Un alt efect negativ al hrănirii câinelui cu alimente inadecvate este creșterea în greutate a acestuia. Un câine supraponderal poate părea drăguț, însă acesta este mult mai predispus la boli și de cele mai multe ori are o durată de viață mult mai scurtă decât un câine ce se încadrează în parametrii de creștere ale propriei rase. 

Suntem ceea ce mâncăm, la fel și câinii noștri!

Când vorbim despre hrană spunem că știm cât e de importantă, însă acest lucru nu este întotdeauna adevărat. Cu toate acestea, când vine vorba despre cel mai bun prieten al nostru, este responsabilitatea noastră să îi oferim cel mai bun tip de hrană. Câinele nu poate face cumpărăturile în supermarket și nici nu își poate vâna mâncarea. Sănătatea și viața lui depind de alegerile noastre și avem datoria să ne asigurăm că acestea sunt corecte. 

image

Totopet

Publicat la 2022-03-08

Articole recente

Citește ultimele articole și interviuri.

imageacum 8 luni

Things to consider before getting a cat

Find out if you're ready to welcome a cat into your home.

READ MORE
imageacum 8 luni

Dog sizes- How to choose the right dog for your family

Dog size guide: How to choose the perfect companion

READ MORE
imageacum 8 luni

Why spaying or neutering your pet is a responsible and healthy choice

The decision to spay or neuter your dog or cat should be carefully considered by all pet owners.

READ MORE